Daca vorbele omenesti, nu vor putea sa aprinda inima, asa cum o poate face vederea lucrurilor dumnezeiesti, sa incercam sa inaintam cu totii „pana cand ne mai este fierbinte dorinta“, dupa cum spunea Sf. loan Hrisostom, indreptandu-ne pasii, spre calea lucrarii launtrice. Prin aceasta, sufletul nostru urca, treapta cu treapta, pe scara cea mantuitoare a rugaciunii lui Iisus, ajungand la acea cunoastere de sine, necesara oricaruia dintre noi, iar prin ea la acea cunoastere a lui Dumnezeu. Nu se poate exprima in cuvinte toata maretia la care se poate ajunge prin intermediul lucrarii rugaciunii lui Iisus, datorita faptului ca aceasta constituie un dar de la Dumnezeu.
Insa regulile necesare in inceperea acestei lucrari sunt vointa de fier si rabdarea fara de margini. Daca unii sfinti au dobandit darul ei intr-un mod minunat acesta nu este un motiv care ar indreptati pe cei ce nu sunt atrasi sa o cunoasca si sa o practice.
Aceasta constituie „mana“ intinsa a lui Dumnezeu, sau colacul de salvare, pe care Mantuitorul ni-1 arunca spre a putea inota in marea involburata a acestei vieti.
Astazi lumea, din zidire a lui Dumnezeu, se transforma pe zi ce trece in inselatoria celui rau care aduce lucruri si intamplari, tocmai ca sa alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Nu vom putea intra in locasurile lui Dumnezeu decat doar daca ne vom asemana vamesului care, spunand in taina „Dumnezeule milostiv, fii mie pacatosului“, a fost iertat de catre Acesta si s-a intors folosit la casa sa.
Calea rugaciunii launtrice. Manualul isihiei