Povestea fara sfarsit

O capodopera despre magia nesfarsita a cartilor si despre puterea fanteziei.

„Exista oameni care nu sunt niciodata in stare sa ajunga in Fantazia, spuse domnul Koreander, si mai exista oameni care sunt in stare, dar raman acolo pentru totdeauna. Si mai exista cativa care se duc in Fantazia si se intorc inapoi. Asa ca tine, Bastian. Iar acestia vindeca ambele lumi.“

Cand Bastian descopera intr-un anticariat o misterioasa carte legata in matase aramie, nici prin gand nu-i trece ca o sa-i fie incredintata o misiune importanta. E nevoit sa patrunda cumva in carte si sa salveze Fantazia, un taram al imaginatiei in care orice este posibil, si in care te poti si pierde. Viata Craiesei Copile sta in mainile sale si e hotarat sa riste totul pentru a o salva.

Adevarata incercare pe care Bastian e nevoit sa o depaseasca nu este patrunderea in Fantazia si salvarea ei, ci descoperirea caii prin care se poate intoarce in lumea reala. Iar parasirea unui taram fara hotare se dovedeste cu atat mai grea.

Scriind o poveste in poveste ce se autogenereaza la infinit, Michael Ende le demonstreaza cititorilor sai ca nimic nu se sfarseste cu adevarat, ci doar se preschimba, si ca, in final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilitatilor sta in puterea de a afla cine esti cu adevarat.

"Cand eram mica mi-am dorit o carte care nu se termina niciodata. Povestea fara sfarsit a ramas cu mine pentru totdeauna,pentru ca m-a invatat ca fantezia mea poate duce povestea mai departe. Oricand, din orice punct. Copilul meu a citit-o cu sufletul la gura, fiindca saga lui Bastian e genul care te tine treaz pana in zori, cu lumi fantastice si animale fantasmagorice. Ramane sa descopere crescand ca fiecare dintre noi e Atreju si poate salva taramul imaginatiei. Nu va uitati intai la film, cititi povestea, nu se va termina niciodata!" (Andreea Caleman)

„Dupa ce o sa ajungeti la Cele Trei Porti Fermecate si o sa vizitati Tara Batausilor si Orasul Strigoilor (va recomandam sa va plimbati si prin Padurea Noptii), o sa va amintiti cu cel mai mare drag de acest baiat singuratic si nefericit, care la inceputul romanului este batjocorit pentru ca ii place sa citeasca si sa inventeze povesti. Serios acum, oare e atat gresit sa-ti doresti sa-ti petreci timpul in compania fiintelor fermecate, in conditiile in care esti inconjurat de colegi rautaciosi, iar propriul tata te ignora, vesnic ingandurat?" (Simona Stoica)

„Povestea fara sfarsit inlocuieste o jumatate de biblioteca.“ (Deutsches Allgemeines Sonntagsblatt)

„Un puternic colaj alcatuit din imagini mitice.“ (Die Zeit)

Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareza) si autor dramatic. Este fiul artistului plastic Edgar Ende, cu care a avut o relatie tensionata, marcata de scurte momente de reconciliere. Una dintre cartile lui, Der Spiegel im Spiegel. Ein labyrinth, un volum de povestiri suprarealiste, este ilustrata cu optsprezece dintre litografiile tatalui sau. Intentionand sa devina actor, Ende a studiat teoria interpretarii clasice si moderne si a audiat cursuri de regie. La incheierea studiilor, a fost repartizat la un teatru de provincie. Desi nu a avut aparitii remarcabile pe scena, actoria a fost benefica pentru cariera sa literara.

Dupa ce fusese respins de mai multe edituri, primul roman al lui Ende, Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, apare, in 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, urmat, in 1962, de cea de-a doua parte a cartii, Jim Nasturel si cei 13 salbatici. Ideile si tematica celor doua carti contrasteaza cu ideologia rasista a evolutiei, promovata in Germania celui de-al Treilea Reich, in care a copilarit Ende.

Din 1970, Ende s-a stabilit la Roma impreuna cu sotia sa, Ingeborg Hoffmann. In 1973 ii este publicat, in Germania, romanul Momo, la care lucrase timp de sase ani; acesta va fi tradus in peste 30 de limbi.
Solicitat sa participe la a doua editie a Antologiei inocentei, coordonata de scriitorul roman Iordan Chimet, Ende devine prietenul acestuia. Au purtat o corespondenta adesea clandestina (din cauza restrictiilor impuse de regimul comunist din Romania acelor vremuri), care a fost ulterior publicata de Chimet sub titlul Scrisori printre gratii. Ende va imprumuta din feeria lui Chimet, Inchide ochii si vei vedea Orasul, un personaj, Elli, pentru o piesa de teatru in versuri si in proza, transpusa ulterior pe muzica.

In 1979 apare romanul Povestea fara sfarsit, „o carte pentru copii, potrivita si pentru adulti" si „o carte pentru adulti, potrivita si pentru copii", dupa cum a numit-o critica. Povestea fara sfarsit este ecranizata in 1983, dar Ende considera filmul un produs strict comercial, care s-a indepartat mult de romanul sau; a urmat un proces pe care scriitorul l-a pierdut. In 1986, romanul Momo a fost, la randul sau, ecranizat; de aceasta data, autorul s-a aratat destul de multumit de film.

In 1985, dupa moartea lui Ingeborg, Ende se reintoarce in Germania. Aici se recasatoreste, in 1989, cu traducatoarea japoneza a cartilor sale, Mariko Sato.