- Acasă
- /
- Cartea cu Apolodor


Arthur te invita in cea mai frumoasa calatorie pusa la cale vreodata pentru copii si te provoaca sa faci inconjurul lumii cu o carte, fara sa te ridici din fotoliu.
Mistuit de dor, pinguinul Apolodor isi ia ramas-bun de la prieteni si o porneste spre Polul Sud, sperand ca-si va gasi linistea alaturi de fratii lui din Labrador. Camila Suzi, iepurele Buza-Lata si pisoiul Tit incearca sa-l opreasca, dar in zadar: dorul lui de departari e mai puternic decat orice si nicio rugaminte, oricat de fierbinte, nu topeste dorinta lui de a vedea gheturile nesfarsite de la capatul Pamantului.
Cartea cu Apolodor este un text unic in cultura romana, valoros atat dupa criteriile poeziei mari, cat si dupa rigorile specifice literaturii celor mici. Un poem de o mare inventivitate, cu niveluri si chei de lectura diferite, o carte de aventuri, dar si o carte despre literatura, cu un narator cand ingenuu, cand pus pe sotii, cu un personaj ba curajos, ba nu prea, cu un mesaj satirico-politic, dar si cu unul profund uman, vorbind atat pe intelesul copiilor, cat si, prin frumoase subintelesuri, cu cititorul adult, devenit colaborator al poetului.
Gellu Naum (1915—2001) a fost unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai suprarealismului. A studiat filozofia la Bucuresti si la Paris. A fost prieten cu alti reprezentanti de seama ai avangardei, cum ar fi Victor Brauner sau Gherasim Luca. In timpul comunismului, a scris o vreme carti pentru copii si a facut traduceri.
DAN UNGUREANU (1981, Campulung Muscel) a inceput sa deseneze la varsta la care incep toti copiii si nu s-a mai oprit de atunci. A pictat la Facultatea de Arte din Timisoara, a desenat mai apoi intr-un studio de animatie, unde si-a dat seama ca vrea sa spuna povesti prin imagini. In 2010 a desenat pentru prima data o carte, si iar nu s-a mai oprit.
In 2013 s-a inscris la un masterat in ilustratia de carte la Cambridge School of Art. Si, in timp ce studia arta de a ilustra carti pentru copii, si-a dat seama ca e pregatit sa scrie. Asa a aparut Nara and the Island (Nara si insula), carte nominalizata la Medalia Kate Greenaway 2017.
La inceputul anului 2016, a facut prima calatorie in jurul lumii cu pinguinul Apolodor, ilustrand Cartea cu Apolodor, de Gellu Naum, iar in 2017 a avut creioanele pregatite pentru a insemna fiecare patanie a pinguinului si a prietenilor lui, pentru A doua carte cu Apolodor. Tot in 2017 a publicat Spune‑mi Eli, un roman grafic despre viata in orfelinat, bazat pe biografia Elisabetei Moldovan.
Au urmat ilustratiile pentru Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu, si Micul Print, de Antoine de Saint-Exupéry, apoi Apolododecameronul sau Cartea alba cu Apolodor, de Florin Bican si Iepurele de catifea, de Margery Williams.
Cea mai recenta carte ilustrata de Dan Ungureanu este Descoperim cu Apolodor, in Delta, pasarile-n zbor, care deschide colectia Apolodor Explorator.

Cartea cu Apolodor